Brazilia este, după meciul câștigat contra Coastei de Fildeș, cea de-a doua echipă calificată în optimi, după Olanda (și Argentina este virtual calificată în fazele eliminatorii, dar din punct de vedere matematic există șanse, sub 1%, e adevărat, ca pumele să fie eliminate din grupe). Mai mult, selecționata „cariocas” are șanse mari să câștige grupa G (îi trebuie un punct cu Portugalia, în ultima rundă, presupunând că Ronaldo&co vor fi câștigat duelul de mâine, contra Coreei de Nord).
Doar că locul I s-ar putea transforma într-un adevărat coșmar pentru echipa care se va situa pe această poziție, deoarece sunt șanse mari ca aceasta să dea piept cu naționala Spaniei. Cum ibericii au pierdut meciul cu Elveția și Hondurasul e un adversar mai degrabă comod, singura dispută de care va depinde locul I în grupa H este Chile – Elveția. Dacă trupa lui Ottmar Hitzfeld va obține măcar un punct cu sud americanii au toate șansele să se situeze pe primul loc (cu 7 puncte acumulate); în aceste condiții, Spania lui Del Bosque, chiar dacă va obține 2 victorii, va acumula doar 6 puncte și se va situa doar pe locul II în grupă – va da piept, cel mai probabil, cu Brazilia.
Coasta de Fildeș, șanse mici de calificare
Elefanții lui Drogba sunt aproape să părăsească Mondialul. Ivorienii speră fie la o minune mâine, în Portugalia – Coreea de Nord, fie la o victrorie la scor a Braziliei cu Portugalia, în ultima etapă, care coroborată cu succesul lor concludent cu asiaticii să îi aducă pe locul secund.
Clasament grupa G
1. Brazilia 6 p 5-2
2. Portugalia 1p 0-0
3. Coasta de Fildeș 1p 1-3
4. Coreea de Nord 0p 1-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER